marți, 7 aprilie 2009

Prima imagine cu noul Nissan 370Z Roadster


Noul Nissan 370Z Roadster va debuta oficial in cadrul Salonului de la New York si va pastra aceleasi caracteristici tehnice cu ale fratelui coupe.

Asteptat sa debuteze in cadrul Salonului Auto de la New York, noul Nissan 370Z Roadster a fost dezvaluit prematur de o imagine publicata de japonezi intr-o invitatie.

Imaginea nu tradeaza foarte mult din liniile roadsterului, la prima vedere acesta urmand sa ramana aproape identic din punct de vedere estetic cu fratele sau coupe. De la predecesorul sau raman insa stalpii de siguranta pozitionati in spatele scaunelor.

Sub capota se va afla acelasi propulsor V6 de 3.7 litri care dezvolta 332 de cai putere la 7000 de rpm si 366 de Nm la 5200 de rpm. Resursele motorului pe benzina sunt cuplate la o cutie manuala cu sase trepte sau la un automata cu sapte rapoarte.

Varianta decapotabila a noului Nissan 370Z va debuta pe piata spre sfarsitul acestui an, pretul acesteia urmand sa fie putin mai ridicat decat cel al coupe-ului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu