marți, 24 martie 2009

Dacia Sandero diesel este disponibil in Romania de la 8950 euro


Dacia Sandero diesel poate fi comandat in toata reteaua Dacia din tara. Acest model are un pret de pornire de 8950 euro cu TVA inclus.

Dacia a lansat modelul Sandero in versiunea diesel si in Romania. Sandero diesel 1.5 dCi este disponibil in doua versiuni de motorizare, care dezvolta 70, respectiv 85 CP. Versiunea de baza a lui Sandero diesel are un pret de pornire de 8950 euro cu TVA inclus si dispune de ABS cu AFU, airbag sofer, bare de protectie vopsite integral in culoarea caroseriei si pre-echipare radio. Aceasta versiune este oferitaexclusiv cu motorul 1.5 dCi de 70 CP.

Versiunea Preference a lui Sandero poate fi achizitionata la un pret de 9650 euro pentru motorul 1.5 dCi de 70 CP sau de 10.100 euro pentru motorul 1.5 dCi de 85 CP. Fata de versiunea Ambiance, acest nivel de echipare beneficiaza de airbag frontal pasager, directie asistata, inchidere centralizata, geamuri electrice fata si radio CD cu panou detasabil. Optional, clientii Dacia pot comanda si vopsea metalizata, airbag-uri laterale fata, geamuri electrice spate si jante din aluminiu.

Versiunea Laureat este comercializata la preturi situate intre 10.550 euro si 11.000 euro pentru cele doua tipuri de motorizari. Pentru aceasta versiune Dacia ofera si aer conditionat, bandouri laterale in culoarea caroseriei, computer de bord cu cinci functii, si un radio CD mai puternic. Pe langa optionalele disponibile pentru Preferance, clientii care aleg acest model pot opta si pentru jante din aluminiu.

Versiunea de top a gamei Dacia Sandero diesel poate fi achizitionata la un pret de 11.050 euro pentru motorul 1.5 dCi 70 si 11.500 euro pentru propulsorul 1.5 dCi de 85 CP. Aceasta versiune se numeste Prestige si ofera in plus fata de celelalte versiuni jante din aluminiu, volan imbracat in piele, tapiterie si interior bej, geamuri electrice spate si radio CD cu MP3. Clientii care achizitioneaza aceasta versiune de echipare pot opta si pentru vopsea metalizata si airbag-uri laterale fata. Clientii Dacia care achizitioneaza un Sandero cu motorizare diesel prin programul Rabla pot beneficia de avantaje de pana la 3.800 RON, pe langa prima de casare oferita de stat.


sursa : automarket.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu